Multă lume (poate și tu) când aude de serviciul fotografic „poze evenimente”, se gândește strict la evenimente spectaculoase, organizate în anumite ocazii speciale. Dar categoria nu face referire doar la mondenități, concerte sau petreceri cu mult fast date de lumea bună.
La ce să te gandești cand soliciți serviciul ”poze evenimente”?
În realitate, cel puțin din punctul de vedere al fotografului, dacă la locul faptei se află o mare de oameni ce vorbesc liber sau au o oarecare activitate, se poate vorbi despre un eveniment. Aici sunt incluse atât acțiunile umanitare (donații, adunări de fonduri etc.), cât și reuniunile în familie ori într-un grup restrâns de prieteni.
Nu contează ținutele participanților sau numărul lor. Nu contează nici dacă sunt prezente personaje faimoase din showbiz sau politică. Pentru orice fotograf care are de realizat poze la evenimente, fiecare moment în care lucrează cu aparatul foto reprezintă o oportunitate să se perfecționeze.
O fotografie reușită este condiționată de cunoașterea în amănunt a evenimentului în sine. Indiferent de amploarea situației în care soliciți prezența specialistului, trebuie să-i oferi acestuia cât mai multe informații, astfel încât munca să nu-i fie în zadar.
Poate fi vorba despre poze la evenimente formale, ca de exemplu o nunta, sau mai puțin formale, precum petrecerile de majorat. Oricare ar fi prilejul, fotograful are nevoie să cunoască natura acestuia, cine sunt protagoniștii, momentul din zi/noapte și unde este amplasată locația.
Poze la evenimente. Ce detalii trebuie să-i furnizezi fotografului?
Iată câteva sugestii universale pe care echipa Cabina cu zâmbete ți le pune la dispoziție atunci când ai în minte să programezi servicii foto pentru poze de evenimente. Urmărește „regula celor 4 W”: What, Who, Where, When.
Ce? (What?)
Pentru ce fel de eveniment ai nevoie de servicii foto? Te-ai gândit la un concert, o cină formală de afaceri sau la o petrecere în aer liber?
La un concert, fotograful nu va avea nevoie de bliț, în timp ce la un spectacol de operă îi va fi necesar un trepied. În funcție de împrejurare, profesionistul trebuie să se înarmeze cu echipamentul potrivit, evitând însă surplusul care doar îi îngreunează munca.
Cine? (Who?)
Cine sunt protagoniștii evenimentului? Este vorba despre un fotomodel obișnuit să pozeze sau despre personaje ce au nevoie de timp pentru acomodare?
Oferă-i fotografului informații cât mai amănunțite în legătură cu „eroii” ședinței foto. De asemenea, în cazul unei manifestații publice/private, unde se vede nevoit să se concentreze asupra figurilor centrale, trebuie să cunoască detalii despre organizatori și tematica evenimentului.
Unde? (Where?)
Unde urmează să fie localizată ședința foto? În ce mediu se va ține serviciul foto? Va fi afară sau înăuntru? Care va fi temperatura ambientului?
Realizarea unor poze de eveniment în aer liber nu coincide cu sesiunile artistice desfășurate într-un studio foto ori într-o sală de spectacole. Specialistul căruia îi vei solicita serviciile trebuie să știe dacă are nevoie de protecție împotriva frigului sau să se îmbrace adecvat pentru o ocazie ceva mai pretențioasă.
Când? (When?)
Când urmează să fie programată sesiunea foto? Care este orarul evenimentului? Iluminarea va fi naturală sau artificială?
Ideal ar fi ca înainte de momentul zero, fotograful să reușească să facă o probă pentru ședința foto (de exemplu, să testeze unghiul razei de soare sau potența reflectoarelor prezente deja). În acest mod va evalua situația la fața locului, evitând surprizele neplăcute.
Ai încercat deja să te orientezi în funcție de sfaturile noastre? În speranța că ți-au fost de folos, te așteptăm în Cabina cu zâmbete să testezi și alte servicii foto!